Tudor are nevoie de un transplant de inimă!

Exista o vorba romanească care zice “banii nu cumpara fericirea”, dar e trist ca uneori e nevoie de bani ca sa "cumpere” VIATA. Sau mai exact viata unui bebelus de 1 anisor pe nume Tudor Tiplea. Cat valoareaza viata lui in euro? Cel putin 120.000 euro pentru transplant, plus inca niste sume care nu se stiu exact necesare tratamentelor ulterioare obligatorii. Da, asta e singura lui sansa la viata, verdictul a fost dat, sentinta apasa greu asupra parintilor care deja sunt la capatul puterilor din toate punctele de vedere, dar mai ales financiar, o familie pe jumatate spitalizata din februarie (adica Tudor si mama lui), la Viena, iar cealalta jumatate facand naveta periodic, cu tatal care si-a pierdut jobul in tot acest vartej de circumstante.

Va urma o campanie de strangere de fonduri, pentru ca parintii sunt dispusi si vor face TOT ce tine de ei si ce este omeneste posibil pentru puiul lor. Pe toate caile posibile. Si IMPOSIBILE!

Parintii au aplicat pentru fonduri la Ministerul Sanatatii insa nu se stie cat si daca vor fi acceptati, vor sa stranga o parte din bani ca sa ii depuna la AKH ca si garantie pentru ca transplantul sa se faca cat mai repede, orice zi care trece este o sansa in minus pentru Tudor.

Va fi demarata si o campanie impreuna cu Fundatia “Mereu aproape”, insa nu se stie exact cand, voi reveni cu amanunte.

Orice mediatizare a cazului este binevenita, orice suma indiferent cat de nesemnificativa ar parea face diferenta. Stiu ca sunt multi copii bolnavi si nu toate cazurile au reusite, ca banii au multe locuri si va puteti intreba “De ce Tudor? “. De ce CRED eu in Tudor? De ce CRED eu ca va trai? De ce voi face TOT ce tine de mine si familia mea sa il ajut? Pentru ca… CRED…pentru ca am vazut acest omulet cu 1% sanse la viata (date de medici) ca a implinit 1 anisor, s-a intors “din morti” cum s-ar zice, de cateva ori si lupta in continuare. Lupta pentru viata mai cu forta decat luptam uneori noi, oamenii sanatosi. Si cand acest pui de om duce o asemenea lupta, cum sa nu facem noi, cei care putem, un sacrificiu nesemnificativ pentru el? Si lista de motive poate continua. Sunt mama si imi las inima sa asculte nevoia unui copil.

Va mai cer inca o data AJUTORUL. Si va las sa cititi randurile scrise de Anca, o prezentare a cazului lor, cuvinte ce curg ca si sangele din rana inimii de mama de copil bolnav…

Am atasat si cateva acte medicale. Va multumesc ca veti avea rabdarea sa cititi si mai ales sa distribuiti si altora!

Tudor a venit pe lume in data de 10.10.2011, dupa o sarcina fara probleme deosebite  si o nastere usoara. Era una din cele mai fericite zile din viata noastra, in sfarsit eram patru, iar fiul nostru mai mare, Vladut, care are 7 ani, se putea bucura de fratiorul mult asteptat. A primit nota 10 la nastere si era un bebelus superb, grasut, a avut aproape 4 kilograme la nastere, si rumen in obrajori. Am fost asigurati ca este un copil perfect sanatos, de altfel nici nu ne asteptam sa fie altfel, pe toata perioada sarcini facusem toate controalele necesare, analize, ecografii, inclusiv ecografii 4d care ne confirmau ca este totul ok si nu se evidentieaza nici un fel de malformatii. Nu credeam atunci ca ceva ne poate umbri aceasta imensa bucurie. Insa bucuria nu a durat decat 2 zile, am primit vestea ca baietelul nostru este suspectat de  o foarte grava malformatie cardiaca. Inimioara lui incepuse sa se decompenseze, avea saturatia de oxigen, 63-65%. A fost ventilat manual timp de 6 ore, cat am asteptat sa vina o ambulanta neonatala de la Cluj, noi locuind in Baia Mare, aici nu au avut posibilitatea de a ventila mecanic copilul. Nu realizam ce se intampla, credeam ca e un vis urat si imi doream sa ma trezesc cat mai redede, dar din pacate auzeam tot mai des : "nu cred ca va rezista, il pierdem". A fost transferat la Cluj unde a stat 3 saptamani internat in terapie intesiva. Acolo am primit o veste si mai tulburatoare: " Copilul dumneavoastra sufera de cea mai grava malformatie la inima HIPOPLAZIE CORD PARTEA STANGA, ceea ce insemana ca ventricolul stang, care reprezinta pompa inimi, nu este dezvoltat. In Romania nu are nici o sansa de supravietuire" Dupa trei saptamani foarte lungi si grele, pline de evenimente nefericite am reusit sa ajungem la clinca AKH din Viena, unde a fost supus, in data de 30 octombrie primei interventii pe cord deschis, la acest tip de malformatie sunt necesare 3 operatii paleative, din pacate nici una corectiva, dar aceste operatii ii pot imbunatati considerabil conditia de viata. Dupa prima inerventie am stat in spital aproape 8 saptamani si copilul a avut o evolutie buna. Am plecat acasa in data de 6 decembrie, plini de speranta si in acelasi timp ingrijorati, datorita sistemului medical "bolnav" din Romania. Trebuia sa ne intoarcem in luna februarie pentru ceea de a doua interventie si in toata aceasta perioada copilul trebuia ferit de orice virus, bacterie, orice boala. Era foarte greu, avand in vedere ca baietelul nostru cel mare mergea la gradinita si putea contacta o multime de boli. Dar Dumnezeu a avut grija de toate si am reusit de depasim perioada dintre cele 2operatii fara nici cea mai mica problema. Tudor crestea si se dezvolta absolut ca un copil normal. Toata lumea  era foarte mandra de el. A venit timpul pentru cea de a doua operatie si ne-am intors la Viena plini de optimism, incredere si speranta. In data de 23.02.2012 Tudor a fost supus celei de a doua interventie, care a fost o reusita dupa spusele medicilor. Eram foarte fericiti, evolutia lui Tudor dupa operatie era foarte buna si nu credeam ca ceva rau se mai putea intampla. Insa cosmarul abia avea sa inceapa.
La 7 zile de la operatie, de 1 martie, Tudor a suferit un infarct miocardic. Da, un copil de 4 luni, suferise un infarct. Atunci am auzit din nou: ”Ne pare rau, urmatoarele ore sunt critice, nu stim daca va supravietui”. Eram terminati.  A fost intubat imediat si sustinut pe ventilatie mecanica aproape 2 luni. Dar Tudor nu se lasa, avea o vointa de viata de neimaginat. Ne-a ajutat Dumnezeu si dupa mai bine de 3 luni am reusit sa plecam din sectia de terapie intesiva. Sperantele incepeau din nou sa creasca, visam din nou ca totul va fi bine. Medicii sperau ca inimioara lui se va recupera in urma infarctului suferit cu medicamentatia administrata si ca in cateva saptamani vom pleca acasa. Din pacate nu a fost asa, a urmat dupa alte doua saptamani o septicemie severa care l-a trimis inapoi un terapie intr-o stare si mai grava ca cea de dupa infarct, a fost din nou ventilat mecanic aproape o luna, la doua zile de la detubare a facut un stop respirator, si a fost intubat din nou pentru alte 2 saptamani.
Si apoi a iesit din nou soarele, renasteau visele ca va fi bine. Si aparent asa era. Evolutia lui era pe zi ce trece tot mai buna. Inima incepuse sa lucreze parca mai bine, nu mai avea nevoie de suport de oxigen, analizele erau imbucuratoare. Medicii erau optimisti si increzatori, era deja preconizata data la care vom pleca acasa. Numaram zilele, nu mai aveam rabdare. Si Tudor era din ce in ce mai bine, pana in seara zilei de 8 iulie, cand in bratele mele a suferit un atac de cord. Am simtit ca lumea se sfarseste, nu mai aveam putere sa reactionez, nu mai puteam parca nici sa plang, eram inmarmurita de durere. Nu puteam sa inteleg de ce acum cand totul parea ca merge bine, de ce din nou?? Nu era drept. A fost resuscitat si transferat din nou in sectia de terapie intensiva. Din nou intubat, din nou incertidudini, zile bune, zile rele. Dar cu toate astea Tudor lupta sa traiasca , el nu are de gand sa cedeze. A trecut pana la urma si peste aces episod, a reusit sa respire din nou singur. E clar… Dumnezeu il pazeste de fiecare data, nu exista nici un dubiu in aceasta privinta. Rugaciunile noastre si ale tuturor celor care sunt alaturi de noi sunt ascultate. S-a continuat terapia pentru recuperarea functiei inimii,dar din pacate inimioara lui nu poate mai mult, medici au sperat ca in toata aceasta perioada ca inima sa se recupereze mai mult, dar nu e asa.
Din pacate  echipa de medici a concluzionat ca inima lui nu mai face fata si ca in aceste conditii sansele lui la viata sunt aproape NULE. SINGURA SANSA PENTRU TUDOR ESTE UN TRANSPLANT DE CORD.
O veste grea pentru noi, dar in aceasi timp o veste care ne da putere sa mergem mai departe. Suntem hotarati sa facem totul pentru a ii da lui Tudor O INIMA NOUA, O SANSA LA O VIATA NORMALA, PENTRU UN PUI DE OM CARE DE UN AN DE ZILE LUPTA CU INVERSUNARE SA TRAIASCA. TUDOR NU STIE CE INSEMANA DE FAPT COPILARIA, NU STIE PREA BINE CE INSEMNA BRATELE MAMEI, EL STIE DOAR DE CHIN SI SUFERINTA, SI NU CEDEAZA. EU UN ADEVARAT EROU.
 In prezent ne aflam in spital la Viena de 8 luni de zile, fara intrerupere. E greu sa stai departe de casa, de familie, de copilul meu cel drag. E greu sa traiesti in fiecare zi cu frica ca se poate intampla orice. Suntem terminati si fizic, si psihic si financiar,  nu greu, e cumplit de greu, dar dorinta lui de viata ne da putere sa mergem mai departe.
Stim ca nimic nu e la voia intamplarii in lumea asta si ca Dumenzeu e in controlul tuturor lucrurilor si ne rugam cu tarie Domnului sa ne ajute sa iesim invingatori din aceasta lupta si sa faca din Tudor o marturie vie ca ceea ce la oameni e cu neputinta la Dumnezeu e cu putinta.